top of page
Poza scriitoruluiDumnezeuEstePesteTot

Acatistul Bunei Vestiri pentru implinirea tuturor dorintelor


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea: Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia Bucură-te, cea prin care piere bles­temul Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești Bucură-te, că ești scaun Împăratului Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate Bucură-te, steaua, care arăți Soarele Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis: Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos Bucură-te, capul poruncilor Lui Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu: Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite Bucură-te, curăția a toată lumea Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

1.157 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commenti


bottom of page