„Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în faţa Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: «Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum».
După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi suferinţe cumplite îi tămăduiai îndată, aşa şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte. Ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor. Dăruieşte-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi lumânare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin”.
Comments