(pentru cei care patimesc de la diavol si pentru toata neputinta, care se citesc
si in ziua Sfantului Vasile cel Mare)
Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Comments