„În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin! (o închinăciune).
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ţie.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Apoi:
Pe tine te ştiu folositoare şi păzitoarea prea tare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar, ţie mă rog totdeauna, izbăveşte-mă din stricăciunea chinurilor mele (de 3 ori).
Apoi spui Crezul
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viata veacului ce va să fie.
Amin.
Psalmul 139
1. Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte, 2. Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război. 3. Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor. 4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei. 5. Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală. 6. Zis-am Domnului: „Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele”. 7. Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război. 8. Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mina păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească. 9. Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei! 10. Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda. 11. Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire. 12. Ştiu că Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani; 13. Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.
Psalmul 53
1. Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. 2. Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele! 3. Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. 4. Dar iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinul sufletului meu. 5. Întoarce-va cele rele vrăjmaşilor mei; cu adevărul Tău îi vei pierde pe ei. 6. De bunăvoie voi jertfi ţie; lăuda-voi numele Tău, Doamne, că este bun, 7. Că din tot necazul m-ai izbăvit şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu.
Psalmul 24,
1. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. 2. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei. 3. Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. 4. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. 5. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua. 6. Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt. 7. Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. 8. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. 9. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale. 10. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale. 11. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. 12. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu că mult este. 13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. 14. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul. 15. Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezământul Lui îl va arăta lor. 16. Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ picioarele mele. 17. Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu. 18. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. 19. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele. 20. Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. 21. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. 22. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne. 23. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.
Apoi rugăciunea pentru sporul casei:
Prea Sfântă Treime, ceea ce eşti în cer şi pe pământ şi vezi toate ce-s pe pământ, eu nu mă pot odihni în casa mea, sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor mei care s-au sculat cu multă răutate şi asupra casei mele; iar Tu, Putere Dumnezeiască să iei farmecele şi urâtul din casa noastră şi din faţa soţului (soţiei) meu (mele) şi din darul nostru.
Aşa, Prea Sfântă Treime, ia vraja din casa noastră şi din sporul nostru şi din sălaşul meu şi din toate animalele mele, din grădina mea şi din livada mea şi din toate lucrurile noastre şi din împrejurul casei noastre.
Apoi se zice:
Să se nimicească vraja cu lut, vraja cu creier de broască, vraja cu păr de femeie, vraja cu ou de pui sugrumat, vraja cu cârtiţă, vraja cu rac, vraja cu talpă de şobolan mort, vraja cu piei de şerpi, vraja cu sânge şi maţe de arici, vraja cu ştreang de om spânzurat, vraja cu liliac, vraja cu ţărână de la cai, vraja cu seu de vacă, vraja cu sarea vitelor, vraja cu culcuş de iepuri, vraja cu mâna de om mort, vraja cu ţărână de mormânt, vraja cu vine şi gâtlej de lup, vraja cu zgură de la cuptor părăsit, vraja cu scamă de lup, vraja cu piedica de la mort, vraja cu păr de la mort, vraja cu coţofană, vraja cu clocitură de la raţe, vraja cu apa de la lac, vraja cu apa de fântâna părăsită, vraja cu răspântii din drum, vraja cu cărbuni, vraja cu luat anii vacilor şi oilor împrejurul Sărbătorilor Sfântului Gheorghe, vraja cu luatul mâinii şi vraja cu luatul păşunilor si a toate semănăturilor de grădină, vraja cu usturoi descântat la ziua Sfântului Andrei, vraja cu streche, vraja cu vărsături de la câini, vraja cu praf de la găină, vraja cu cioc de cioară, vraja cu mătură lepădată, vraja cu pantaloni lepădaţi, vraja cu arsură, cu marmură, cu cremene, cu hârtie, vraja cu broască cusută la gură, vraja cu faină măcinată sac, vraja cu turtă de grâu şi piept de femeie, vraja cu legatul cununiilor flăcăilor şi fetelor, vraja de adus prin farmece pe cel care ţi-e drag, vraja cu mătrăgună de trai sau în casă şi de pagubă şi de urât şi de nebuneală şi de despărţire de soţ, vraja cu aruncat lucru spurcat în faţa casei şi în spatele casei, vraja cu lucru spurcat şi aruncat în aşternut.
Să vii, Dumnezeule, să iei vraja şi strigarea şi încercarea şi pârâciunea şi tot răul de pe lume şi din casa noastră şi de la masa noastră şi din sălaşul nostru şi din ţarina mea şi din grădina mea şi din livada mea şi din viaţa mea, din meşteşugul meu şi din negustoria mea şi din sporul meu, din punga mea cu sare, din hainele mele şi să-l treci din vad în vad şi să-l duci prin munţi şi codri pustii nelocuiţi de nici o fiinţă omenească, iar pe noi şi pe copiii noştri si pe cei ce se vor naşte din noi, de acum înainte, să ne laşi curaţi, luminaţi, curaţi ca soarele senin ce luminează în cer şi să ne laşi după cum ne-a lăsat Domnul lisus Hristos pe pământ. Amin!
Apoi zici această rugăciune:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care din multă iubire de oameni pentru mântuirea neamului omenesc Te-ai pogorât din cer şi ai binevoit a Te întrupa din Sfânta de Dumnezeu Născătoare Maria, şi ai pătimit bătăi, scuipări şi chiar răstignire pe cruce şi ai înviat a treia zi din morţi, spunându-ne a crede în Tine şi a păzi poruncile Tale, ca să dobândim viaţa de veci şi drept semn al credinţei ai dat putere adevăraţilor credincioşi a călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea diavolului vrăjmaş, fară a-i vătăma întru nimic pe ei, primeşte umila noastră rugăciune, căci, precum femeia păcătoasă şi vameşul, ne închinăm înaintea Ta şi, mărturisindu-Te cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Te rugăm, vino degrabă în ajutorul nostru cu puterea şi de viaţă făcătoare Cruce, de goneşte vraja şi urâtul din casa noastră şi din sporul meu, din tot locul meu şi al familiei mele şi al casnicilor mei. De aceea, ne rugăm Ţie din adâncul sufletului, ca să-i ierţi pe toţi, Doamne, pe cei care au făcut rău, căci nu au ştiut ce fac şi îndreaptă-i pe calea pocăinţei spre mântuirea sufletelor lor. Amin!
Apoi zici următoarele:
Pentru rugăciunile Preacuratei şi Preabinecuvântatei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, cu folosinţele cinstitelor, cereştilor şi celor fară de trup Puteri, pentru rugăciunile cinstitului şi slăvitului Proorocului, Inaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli; ale celor între sfinţi părinţii noştri, dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, ale celor între sfinţi părinţii noştri: Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei şi Spiridon al Trimitundei; ale sfinţilor, măriţilor şi marilor mucenici: Gheorghe, purtătorul de biruinţă, Dimitrie izvorâtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat; ale sfinţilor, măriţilor şi făcătorilor de minuni fară de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Talaleu şi Trifon, Mochie şi Anichit; ale sfinţilor, drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi loachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor Tăi, Mântuitorul nostru lisuse Hristoase iartă păcatele noastre şi ne mântuieşte de toată vraja, ducând până la ziuă toate farmecele şi spurcăciunile prin munţi şi codri nelocuiţi de fiinţă omenească.
Apoi zici:
Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă făcătoare Cruce a Domnului, care goneşti diavolii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului Iisus Hristos, care S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă spre gonirea a tot vrăjmaşul. O, prea cinstită şi de viaţă făcătoare Cruce a Domnului, ajută-ne cu Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, gonind toate faptele rele şi toate spurcăciunile şi păzindu-ne curaţi în toate zilele noastre. Amin!
Apoi zici rugăciunile acestea alese ale Maicii Domnului:
împărăteasa noastră cea Preabună, nădejdea noastră, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotitoarea celor obijduiţi; vezi şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem în genunchi şi cu lacrimi ne rugăm ţie, alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie întru împărăţia Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!
Apoi zici iar:
O, Prealuminată Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică şi pe cei ce sunt în farmece îi ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi, când voieşti.
Preacurată stăpână Născătoare de Dumnezeu, care poţi face tot binele, primeşte rugăciunile noastre, care se cuvin ţie de la nevrednicii robii tăi. Ceea ce eşti aleasă dintre toate neamurile şi te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti, fiindcă prin tine a fost cu noi Domnul Puterilor şi prin Tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu; pentru aceea eşti binecuvântată între toate neamurile, cea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii.
Şi acum, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu întru tot cântată, nu înceta a te ruga pentru noi nevrednicii robii tăi, ca să ne mântuim noi de sfatul celui înşelător şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de lovirea cea înveninată a diavolului, şi până la sfârşit, cu rugăciunile tale ne păzeşte pe noi neosândiţi, ca astfel cu paza şi ajutorul tău fiind mântuiţi, mărire, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm lui Dumnezeu, Unuia în Treime Sfântă şi ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi spui rugăciunea aceasta:
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce eşti singur bun şi de oameni iubitor, singur bun şi blând, singur adevărat şi drept, singur îndurător şi milostiv, să vină puterea Ta peste netrebnicul robul Tău şi să mă întărească cu bunăvestirea dumnezeieştii Tale învăţături! Aşa, Stăpâne, iubitorule de bine şi iubitorule de milostivire, luminează-mi cele dinlăuntru ale mele şi toate mădularele, cu voinţa Ta! Păzeşte-mă neîntinat şi curat de toată spurcăciunea şi lucrarea diavolească! Dăruieşte-mi după bunătatea Ta: lucrurile Tale să cuget, poruncile Tale să gândesc, în Voia Ta să umblu, de frica Ta să mă tem şi cele plăcute Ţie să fac, până la suflarea mea cea de pe urmă. Că după mila Ta cea negrăită să-mi păzeşti împreună trupul şi sufletul, mintea şi cugetul meu, biserica nespurcată de orice cursă a potrivnicului. Doamne, Doamne al meu, acoperă-mă cu milostivirea Ta şi nu mă părăsi pe mine, păcătosul, necuratul şi nevrednicul robul Tău! Că Tu, Doamne, eşti sprijinitorul meu şi întru Tine este lauda mea, totdeauna Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Comments