Din mocirla sufletească în care mă aflu scapă-mă din nou, Doamne. Din mlaștina păcatului și a deznădejdii ridică-mă. Întinde-Ți mâna și ia povara ce apasă atât de greu pe umerii mei. Vindecă rănile mele sângerânde. Ușurează chinul meu.
Groaza a ajuns până la sufletul meu și nu știu unde să mă mai ascund de ea. Durerea mea mă tulbură și mințile îmi sunt rătăcite. Dă-mi puterea pe care ai dat-o sfinților Tăi, căci cred cu tărie că numai Tu mă poți salva.
Tu, scutul meu, la care alerg întotdeauna, adăpostește-mă încă o dată. Fă încă o minune pentru mine. A câta oară oare? Mereu Ți-am cerut minuni, Doamne, și m-ai ascultat. Am uitat că celui ce i se dă mult i se cere mult și am continuat să-Ți cer fără a putea să mai dau înapoi. Sunt datoare vândută. Iartă-mă încă o dată de datoria mea și dă-mi puterea să o iau de la capăt.
Mi-e sete și mi-e foame de Tine, de dragostea Ta... De pacea pe care numai Tu o poți da. Nu mă lipsi de această pace. Durerea mea e mare și teama de noi dureri e și mai mare. Dar Tu ești mai mare și ca teama, și ca durerea mea.
Greșelile trecutului mă apasă și viitorul îmi pare nesigur și amenințător... Dar Tu ești mai mare decât trecutul și viitorul meu. La Tine totul este prezent și din prezentul Tău etern ne aduci nouă, celor robi ai timpulului, salvarea.
În clipa aceasta a prezentului meu stau cu sufletul îngenuncheat în fața Ta, privind dinspre timp spre eternitate și îți strig: nu mă lăsa, Doamne!
Simt cum mă duc la fund și mă agăț de Tine ca de singura mea salvare. Cred că Tu, în bunătatea Ta, nu m-ai făcut pentru moarte, că Tu nu ai în plan să mă pierzi, ci să-Ți arăți și prin mine bunătatea Ta cea mare.
Mi-e teamă de suferința care e în mine... De revolta care e în mine... De abisurile deznădejdii... Întinde-mi mâna, ca să mă agăț de ea și să mă ridic la suprafață înainte ca valurile să mă înece.
Tu, cel ce ești plinătate, umple golul din ființa mea! Tu, cel ce ești lumină, luminează întunericul din mine! Doamne, singura mea speranță, nu mă lăsa!
Comments