top of page
Poza scriitoruluiDumnezeuEstePesteTot

Rugaciunea celui cu multe neimpliniri si rani sufletesti


Sfinte Părinte Efrem, am aflat că milostivirea ta se arată cu grăbire spre cei aflați în mare neîmplinire și în sfâșiere lăuntrică și de aceea am cutezat să te caut și să te rog să îmi asculți și mie durerea. Încă din copilărie mi-a fost dat să văd la oameni, în loc de fapte și cuvinte bune, lucruri și cuvinte care sunt ale întunericului. Iar pe acești oameni nu numai că i-am văzut, ci mi-au făcut mult rău, cotropindu-mi viața cu faptele, cuvintele și relele lor obiceiuri. Cu multă amărăciune mărturisesc că, în alcătuirea vieții mele, am văzut adeseori fețe de oameni care, prin faptele lor, aveau chipuri de fiară, făcându-se astfel pe ei înșiși biruințe ale urii, răzbunării, dezbinării și relei voințe. Toate acestea mi-au rănit și mi-au schilodit sufletul, iar această stare lăuntrică îmi este ca o vatră sufletească. Orice fac și orice doresc, tot la ea mă întorc, în felul acesta pricinuindu-mi eu însumi mai mult chin. Vino tu, preamilostivule Efrem, și, întinzând mâna ta cea sfântă, ridică-mă cu putere și mă tămăduiește din această stare de plângere și durere. Cred cu adevărat că poți săvârși aceasta, căci dragostea ta fără seamăn este nemăsurat mai mare decât toate urâciunile care mi-au fost date să le văd, aud ori pătimesc. Și mai cred că prin puterea Duhului Sfânt cunoști mai bine decât mine tot ceea ce este înlăuntrul meu, și de aceea te rog, coboară până în tainițele cele mai adânci ale inimii și dezrădăcinează de acolo toată moartea, urâciunea și păcatul, ca sămânța lor să nu-mi ruineze sau să-mi distrugă și viața aceasta pământească, și pe cea viitoare.

Iar cu nespusa ta blândețe, deschide-mi calea spre Sfânta Spovedanie, ca, mărturisindu-mi toate rănile lăuntrice, să mă slobozesc de puterea lor vătămătoare și să pot primi dumnezeiescul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos care, prin puterea Învierii, tămăduiește cele mai ascunse ale omului și ridică spre lucrare și viață nouă pe toți cei care Îl primesc cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Sfinte Efrem, fă ca minunata și tainica ta îmbrățișare să îmi fie călăuză în drumul spre viața veșnică, pentru ca și prin smeritele mele fapte și cuvinte să se slăvească puterea Dumnezeului nostru, a Preasfintei Treimi, a Tătălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

42 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page