top of page
Poza scriitoruluiDumnezeuEstePesteTot

Sfinţii gravidelor: cui trebuie să se roage femeile care vor copii şi ce trebuie să spună.

Preoţii spun că Maica Domnului, Sfântul Stelian, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Sfântul Anton sau Sfântul Efrem cel Nou sunt protectorii femeilor care doresc să aibă copii, făcând să se îndeplinească această dorinţă fierbinte. Gravidele trebuie să se roage Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, care a fost feciorelnică, a fost şi este numită „mireasă preaînţeleaptă a lui Hristos" şi care este ocrotitoarea celor care se pregătesc să dea naştere pruncilor. Conform doxologia.ro, viitoarele mame trebuie să ştie că în timpul sarcinii "orice ţipete, orice cuvinte murdare îl spurcă deja pe copil, întipăresc deja în inima lui imaginile viciului şi patimilor; şi, dimpotrivă, cu totul altfel se cristalizează destinul pruncului dacă viitoarea mamă, rugându-se, contemplă deseori icoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu". “În orice situaţie o avem întotdeauna pe Maica Domnului, apărătoarea tuturor celor necăjiţi, aşa se numeşte şi acatistul pe care i-l adresăm. La Maica Domnului ne rugăm în toate împrejurările. Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră”,  spune părintele Nicuşor Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.  

8 septembrie, ziua magică Pentru femeile care doresc să devină mame, dar sănătatea nu le permite să aducă pe lume un copil, ziua de 8 septembrie, cea a Naşterii Maicii Domnului, este ideală pentru rugăciuni. Fecioara Maria este protectoarea fetelor necăsătorite, a femeilor însărcinate, a mamelor şi a copiilor. Tradiţia creştină spune că femeile care doresc să aibă prunci ar trebui să meargă în această zi de sărbătoare la biserică şi să se roage la icoana Maicii Domnului cu credinţă, precum s-au rugat Ioachim şi Ana. În această zi, mai mult ca niciodată, sunt ascultate rugăciunile de dezlegare a pântecelor. De asemenea, şi femeile însărcinate ar trebui să facă acelaşi lucru. Maica Domnului va fi alături de ele, veghind asupra lor şi asigurându-se că au parte de o naştere uşoară. Şi-a dat toate bogăţiile pentru sărmani Sfântul Stelian, chemat prin rugăciuni de toate femeile care vor să devină mame, şi-a dat toate bogăţiile pe care le avea de la părinţii săi şi a ales să-şi petreacă viaţa în rugăciune şi sihăstrie. El s-a retras cu totul din lume, mergând între oameni numai pentru a-i sfătui şi a-i alina. Aşa s-a întâmplat odată să întâlnească un copil rănit. Şi-a pus atunci mâna deasupra lui şi, pe dată, acesta şi-a revenit. De atunci, a început să ajute atât pe copiii bolnavi, cât şi pe cei care aveau nevoie de îndrumare duhovnicească, familii din diverse categorii sociale cerându-i să le educe copiii. Rugăciunile lui au fost de ajutor şi femeilor care nu puteau avea prunci, iar atunci când o boală aducătoare de moarte a început să secere pruncii, părinţii l-au chemat pe Sfântul Stelian şi mulţi dintre micuţi au fost salvaţi. Chiar şi după moartea lui, a continuat să facă minuni pentru copiii ai căror prinţi îl chemau în ajutor.

Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. A trecut la cele veşnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria să, din insulă Eghina: Mănăstirea Sfânta Treime. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Nectarie în ziua de 9 noiembrie, potrivit crestinortodox.ro. Sfântul Nectarie s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii, asemenea tuturor sfinţilor, binecuvântând cu prunci familiile care se rugau fierbinte pentru a avea urmaşi. “Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice cerere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Deoarece atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui. De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu «ne îndoim» şi vom fi auziţi”, spun preoţii.

Rugăciunea soţilor care nu pot avea copii către Sfântul Cuvios Stelian

„Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin».


239 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page